Cabinetul de miniștri a aprobat modificările la Legea privind eficiența energetică
- 887 afișări
Chișinău, 29 aprilie 2025 — Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de lege privind modificarea Legii nr. 139/2018 cu privire la eficiența energetică, cu scopul de a consolida cadrul normativ și instituțional necesar realizării obiectivelor naționale privind eficiența energetică și promovarea surselor regenerabile de energie.
Noile prevederi întăresc rolul Instituției Publice Centrul Național pentru Energie Durabilă (IP CNED), care este instituție responsabilă pentru implementarea politicilor de stat în domeniul eficienței energetice și a energiei regenerabile. De asemenea, proiectul clarifică obligațiile agenților economici și introduce mecanisme financiare moderne, menite să susțină dezvoltarea și implementarea proiectelor energetice sustenabile.
Printre principalele modificări se numără:
-Furnizorii de energie termica nu vir fi obligați sa contribuie la schema de obligații pentru eficienta energetica, fapt care va contribui la scaderea tarifelor de energie termica;
-Lista partilor obligate va fi exclusa din Programul privind implementarea schemei de obligații în domeniul eficienței energetice, astfel aceasta va putea fi modificata mai ușor, la necesitate;
-Importatorii de produse petroliere vor achita contribuțiile pentru programul de eficienta energetica din volumele importate și nu din cele comercializate, cum este la moment;
-Includerea Fondului pentru Eficiență Energetică, care va finanța măsurile de eficienta energetica și/sau valorificare a surselor regenerabila de energie în baza programelor de finanțare implementate prin intermediul IP Centrului Național pentru Energie Durabilă;
-Împuternicirea IP Centrului Național pentru Energie Durabilă să ofere garanții financiare și să compenseze rata dobânzii pentru creditele acordate asociatiilor de proprietari în condominiu pentru finanțarea proiectelor de eficiență energetică și valorificare a surselor regenerabile de energie;
-Oferirea posibilității Asociațiilor de Proprietari în condominiu și proprietarilor de case individuale (cu excepția celor cu grad de vulnerabilitate energetică extremă) să selecteze agentul economic care va executa lucrările aferente implementării proiectelor de EE și/sau valorificare a SER, iar ulterior Centrul Național pentru Energie Durabilă, prin intermediul programului de finanțare FEERM, va subvenționa o parte din costul lucrărilor, cu condiția că aceștia au respectat toate cerințele necesare stabilite de IP CNED prin produsele de finanțare;
-Liberalizarea serviciilor de audit energetic. Acestea vor putea fi efectuate de toate persoanele juridice inclusiv organizațiile necomerciale.
-Anularea obligației de a efectua audit energetic pentru cladirile cu o suprafata mai mica de 250m2, care rămâne obligatoriu pentru proiectele finanțate total sau parțial de la bugetul de stat, bugetul autorităților locale sau prin intermediul IP CNED. Auditul energetic poate fi substituit cu certificatul de performanta energetica, întocmit conform prevederilor Legii nr.282/2023 privind performanța energetică a clădirilor.
Un element cheie al reformei îl constituie crearea Fondului pentru Eficiență Energetică (FEE) în sectorul Rezidențial – un mecanism de finanțare menit să susțină măsurile de eficiență energetică și valorificare a surselor regenerabile. Fondul va fi constituit din contribuțiile părților obligate, granturi, donații și alte surse conforme cu legislația națională. Acesta va sprijini toate programele de finanțare aprobate de Guvern și implementate de IP CNED.
„Prin aceste modificări, ne dorim să creăm un sistem mai eficient, mai transparent și mai atractiv pentru investiții în domeniul eficienței energetice și al energiei regenerabile. Consolidarea capacităților instituționale și dezvoltarea instrumentelor de finanțare sunt pași esențiali pentru accelerarea tranziției energetice a Republicii Moldova.”a declarat Carolina Novac, secretara de stat în cadrul Ministerului Energiei.
Legea a fost elaborată cu suportul proiectului implementat de Expertise France, Agenția de Cooperare Tehnică Internațională a Guvernului Franței, în cadrul eforturilor de sprijinire a Republicii Moldova în procesul de aliniere la standardele europene și de dezvoltare a sectorului energetic durabil.
În Republica Moldova, politicile publice privind eficiența energetică și energia din surse regenerabile este implementată de către IP Centrul Național pentru Energie Durabilă, instituție publică mandatată să sprijine tranziția energetică prin coordonarea programelor naționale și utilizarea eficientă a fondurilor disponibile.

