Republica Moldova are un Program de transformare digitală a domeniului energetic, elaborat cu sprijinul PNUD și al Guvernului Italiei
- 39 afișări
Moldova are un Program de transformare digitală a domeniului energetic pentru anii 2026-2030. Documentul a fost aprobat de Cabinetul de Miniștri în octombrie 2025 și stabilește direcțiile strategice pentru modernizarea infrastructurii energetice, creșterea eficienței operaționale și consolidarea rezilienței energetice prin soluții digitale.
Pe 14 noiembrie 2025, Ministerul Energiei, cu sprijinul PNUD Moldova și al Guvernului Italiei, a organizat o ședință de coordonare interinstituțională pentru a discuta punerea în aplicare a programului. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice, operatorilor de sistem, instituțiilor de reglementare, companiilor din sectorul energetic, partenerilor de dezvoltare și mediului de afaceri.
Programul de transformare digitală a domeniului energetic și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia au fost elaborate de Ministerul Energiei, cu sprijinul PNUD Moldova și al Guvernului Italiei. Documentul prevede dezvoltarea rețelelor inteligente și facilitarea accesului la date pentru consumatori și autorități. De asemenea, în urma implementării acestuia va fi consolidată protecția infrastructurii critice prin măsuri avansate de securitate cibernetică, iar pierderile de energie și emisiile aferente vor fi reduse.
Printre obiectivele cheie ale Programului se numără:
- dezvoltarea infrastructurii digitale inteligente și interoperabile, inclusiv implementarea unui sistem unic de identificare a fiecărui loc de consum;
- crearea unei Platforme Naționale de Management Energetic pentru colectarea și analiza datelor privind producția și consumul de energie;
- instalarea a 500.000 de contoare inteligente până în 2030;
- fortificarea capacităților de securitate cibernetică prin implementarea de mecanisme moderne de detectare și răspuns rapid la amenințările cibernetice;
- asigurarea unei capacități de integrare de 600 MW din surse regenerabile și reducerea cu cel puține 20% a consumului de energie în orele de vârf prin digitalizarea managementului cererii;
- facilitarea tranziției către energie verde și decarbonizare prin soluții digitale incluzive.
„Tehnologia, economia și sustenabilitatea se unesc prin digitalizarea energiei. Fără un sistem energetic digitalizat, nici Planul Naţional pentru Energie și Climă și nici Pactul Verde nu pot fi implementate, iar obiectivele din aceste documente nu pot fi atinse”, a declarat Cristina Pereteatcu, Secretarǎ de stat la Ministerul Energiei, responsabilă de digitalizarea sectorului.
„Programul de transformare digitală a domeniului energetic pentru anii 2026–2030, elaborat cu sprijinul PNUD și al Guvernului Italiei, stabilește o viziune pentru un sistem energetic digitalizat, rezilient și orientat către consumator. Digitalizarea nu mai este un element auxiliar, ci devine fundamentul unui sistem energetic pregătit pentru viitor, un sistem fiabil, sigur din punct de vedere cibernetic, transparent și capabil să răspundă cerințelor consumatorilor. PNUD și partenerii săi rămân ferm angajați în susținerea procesului de pilotare și extindere a infrastructurii de contorizare inteligentă”, a declarat Seher Ariner, Reprezentanta rezidentă adjunctă PNUD în Republica Moldova.
Italia și PNUD susțin Ministerul Energiei la crearea infrastructurii de contorizare inteligentă. Aceasta presupune un sistem complex care integrează tehnologii și echipamente avansate pentru măsurare, transmitere automată și gestionare a consumului de energie.
Până în prezent, cu sprijinul PNUD și al Guvernului Italiei, au fost instalate 44.520 de contoare inteligente la consumatorii din perimetrul de distribuție nord și centru-sud. Astfel, până în 2027, numărul dispozitivelor smart instalate va ajunge la peste 100.000 de consumatori de electricitate, estimativ.













