Beneficiile majore ale stocării energiei electrice pentru piața energiei electrice au fost discutate la Moldova Electronics Forum 2025v

Chișinău, 14 mai 2025 – Evoluția pieței energiei electrice și beneficiile stocării de energie au fost prezentate de către secretarul de stat Constantin Borosan în cadrul “Moldova Electronics Forum 2025”, un eveniment de referință dedicat inovației în domeniile electronicii, ingineriei și energiei. Forumul a reunit autorități publice, investitori, companii din sectorul tehnologic și parteneri internaționali, oferind un spațiu de dialog pentru dezvoltarea durabilă a acestor ramuri strategice.
Potrivit lui Constantin Borosan, capacitatea totală instalată din surse regenerabile a ajuns la 657 MW în luna martie anul curent, iar sursele intermitente de energie generează necesitatea echilibrării sistemului energetic. Soluția optimă pentru echilibrare o reprezintă sisteme de stocare a energiei în baterii de capacitate mare. Din acest motiv, următoarele licitații pentru centrale electrice regenerabile vor include și componenta de stocare.
Secretarul de stat a amintit că Guvernul a desemnat o subsidiară a bursei române OPCOM drept operator al pieței de energie, care va lansa piețele de energie pe termen scurt - piața intra-day și piața zilei următoare. Acestea vor facilita comercializarea energiei regenerabile, stabilind și semnale de preț pentru piața engros și de echilibrare.
În prezent, echilibrarea se desfășoară în cadrul sistemului energetic ucrainean, însă Moldova are nevoie de 246 MW de capacitate de echilibrare, dintre care 72 MW cu reacție automată (aFRR) și 174 MW cu reacție manuală (mFRR). Din această cerere, 80 MW pot fi acoperiți cu infrastructura existentă, iar restul necesită dezvoltarea de noi unități specializate. Potrivit secretarului de stat, operatorul sistemului de transport a energiei electrice, Moldelectrica urmează să organizeze licitații pentru achiziția serviciilor de echilibrare.
În cadrul forumului au fost puse în discuție tendințele și tehnologiile care modelează stocarea energiei și electronica, nevoile de infrastructură și integrarea, oportunitățile de piață și aplicații industriale. Moldova Electronics Forum este organizat cu sprijinul proiectului „Afaceri și comunități puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (hashtag#BMZ) și Guvernul Elveției, implementat de GIZ Moldova.


