Viitorii specialiști în energie își încep stagiul la Ministerul Energiei

02-07-2026 15:44
199

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, s-a întâlnit astăzi cu tinerii stagiari care, în următoarele două-trei luni, își vor desfășura activitatea în cadrul Ministerului Energiei, în cadrul unui program de stagii finanțat de Uniunea Europeană.

 

Pe durata stagiului, aceștia vor lucra alături de specialiștii ministerului, fiind implicați în activitatea direcțiilor de profil și având posibilitatea să participe la procesele de elaborare și implementare a politicilor publice din domeniul energetic. Totodată, programul le va oferi oportunitatea de a acumula experiență practică în administrația publică și de a înțelege mecanismele prin care sunt dezvoltate și promovate reformele din sectorul energetic.

 

„Sectorul energetic are nevoie de profesioniști bine pregătiți și de oameni care își doresc să contribuie la transformarea acestui domeniu. Ne bucurăm să primim în echipa Ministerului Energiei tineri motivați, care vor avea ocazia să învețe direct de la specialiști și să participe la activitatea instituției. Sper ca această experiență să vă ofere cunoștințe valoroase și să vă motiveze sî construiți o carieră în serviciul public și în sectorul energetic”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

 

Programul de stagii, finanțat de Uniunea Europeană, oferă tinerilor oportunitatea de a dobândi experiență practică în administrația publică și de a se implica direct în activitatea instituțiilor statului. Ministerul Energiei își propune, prin implicarea stagiarilor în activitatea curentă a instituției, să contribuie la formarea unei noi generații de profesioniști în domeniul energetic.

Agenda publică

Iulie 2026

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31